Bănuiesc că nu sunt tocmai singura care nu posedă propria maşină şi nici legalitatea de a conduce una încă. Deci… presupun că şi tu, tu şi chiar tu.. mergeţi cu mijloacele de transport în comun. Nu că-i absolut minunat când dimineaţa, în metrou, când e incredibil de full şi nici nu e nevoie să te ţii de ceva că oricum n-ai unde sa cazi, fix când se închid uşile, apar câteva caractere mitologice care deschid cu mâinile goale uşile care tocmai se închideau şi sar înăuntru cu atâta seninătate pe chip. Îţi creează aşa o stare de efervescenţă.. Incredibil, nu? Şi bănuiesc că toţi am alergat măcar o dată după autobuz, tramvai sau metrou care se afla în staţie şi fix când am ajuns s-au închis uşile şi a plecat. Sau momentul în care eşti prins de controlor, reuşeşti să scapi sau primeşti amendă, te înveţi minte, îţi iei un nenorocit de “portofel electronic” si după nu te mai întreabă nici dracu’ ceva. Nu că-i minunat? Ironia sorţii. Nu că se întâmplă asta de cele mai multe ori când ne grăbim? Aşa că..putem începe prin a nu ne mai grăbi. Şi apoi..putem să ne înarmăm cu mult calm şi dispoziţia necesară, pentru a evita să ne îmbolnăvim de nervi şi să ne putem avânta pe străzile ce ne privesc mişeleşte ale Bucureştiului modern.